Petrecere Ţărănească. Recolta de Bine

invitatia-electronica-Rustic Petrecere țărănească. Recolta de bine O seară pentru a descoperi Sudul României 9 octombrie 2012, Hanul lui Manuc Pentru o seară, în inima Bucureştiului, Fundaţia PACT va aduce satul românesc din sud la viaţă prin Petrecere ţărănească. Recolta de bine. Te aşteptăm pe 9 octombrie, de la 19.00, la Hanul lui Manuc să te pierzi alături de noi în bogăţiile de partimoniu cultural tradiţional pe care le oferă satul românesc din sud. Vei servi bucate tradiţionale pe ritmuri de doină și vei ridica un pahar în cinstea sunetelor armonioase ale ansamblurilor din comunități, şi nici nu vei mai ştii când ai intrat în horă alături de ceilalţi invitaţi. La venire te va aştepta o expoziţie vie de artă şi tradiţii expuse de către oamenii din comunităţile noastre în mici ateliere de ţesut la război, împletituri din nuiele şi răchită, confecţionare de mături din sorg, prelucrare manuală a lemnului sau modelare a lutului, păpuşi în port popular şi multe alte obiecte şi obiceiuri de inspiraţie tradiţională. Pentru că seara este mai mult decât o petrecere, este o recoltă de bine, pe parcursul evenimentului vei avea oportunitatea să susţii toate aceste comori de la sat şi traiul oamenilor în armonie cu ele, participând la o licitaţie şi o tombolă de bunuri şi activităţi oferite de către parteneri ai fundaţiei şi oamenii din comunităţi. Pentru a te alătura ospăţului nostru pe 9 octombrie, contribuţia ta la recoltă va fi de 100 de euro / cuplu ca donație pentru intrare. Pentru detalii şi confirmări aşteptăm e-mailul tău la ioana.traista@fundatiapact.ro  şi/sau +0723 334 645. Iar pentru a fi la curent cu noutățile despre eveniment, urmărește-ne pe rustic.fundatiapact.ro. Orice contribuţie pe care o vei face reprezintă o faptă bună pentru comunităţile în care lucrăm. Cu o recoltă bogată, vom susţine noi iniţiative locale precum cele 12 proiecte şi iniţiative din comunităţile noastre pe care le finanţăm anul acesta prin PACT pentru COMUNITATE cu 40.000 de dolari. În cadrul evenimentului, ne vom bucura de expoziția de artă contemporană “Arhaic versus modern”  a grupului 4Art compus din artistii Alina Manole, Cristian Crestincov și Răzvan Stanciu.  Aceștia au preluat motivele tradiționale românești și le-au adus în contemporan prin pictură și sculptură.   Pe scurt:

  • Pe 9 octombrie de la 19.00 te așteptăm la Hanul lui Manuc (Str. Franceză 62-64) pentru a sărbători recolta de bine.
  • Donația pentru intrare este de 100 euro/cuplu.
  • Dress code: element tradițional românesc.

Nu ne-am putea bucura de aceste evenimente fără sprijinul partenerilor: CEO Clubs, Hanul lui Manuc, Iutta, La Blouse Roumaine, Atelierul de Haine, Mihaela Ivana, FurgaMurga, 4Art, Una ca Luna, Publica, Image Matters, Coftale, și partenerilor media: Romania-Insider, City Compass, The Bucharest Lounge, CSR Media, Romania Pozitivă. FundatiaPact.ro > Petrecere Ţărănească. Recolta de Bine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: